SONETOTERAPIE 230
- text și interpretarea autorului -
ROST TÂRZIU
Sonetul meu s-a ridicat pe schele,
A ros din tihna anilor şi-a minţii,
Şi-a ascuţit cu-nverşunare dinţii,
Tânjind să smulgă lenea din prăsele.
Nu l-au sedus nici fala, nici arginţii.
S-a copt în umbra vrerilor rebele;
A devenit fântână din castele,
Să bea din ea şi sluga, dar şi prinţii.
Nu i-am cerut nici vamă, nici chirie
Decât un vârf de paloş înroşit
În jarul blând ce tâmpla mi-o îmbie
Cu slova smulsă trupului sleit.
Sonetul scris cu sânge pe-o hârtie
Abia târziu un rost mi-a hărăzit.
("Casa fără ziduri, Sonete 2"; Arania, 2006)
