SONETOTERAPIE 229
- text și interpretarea autorului -
CÂT MAI DEVREME
Cât mai devreme-n adieri tăcute,
Pornim pe câmp spre via-nmugurită.
Străbatem sate vechi într-o clipită,
Uitând de noi, de zvonuri neștiute.
Când vom sosi pe-a astrelor orbită,
Voi ține-n palme taine prefăcute
În văl țesut din fire nevăzute.
Te simt. Ți-e gura mie hărăzită.
Mă dau deplin şi cerul clipei cade
Pe ochii tăi, târându-mă-n păcat,
Închipuind gigantice cascade.
Te ştiu femeie şi mă simt bărbat.
Am prins tăcerea-n magice năvoade
Şi-un strigăt surd în vers s-a preschimbat.
( „Femeie!..., Sonete 5”, Minerva, 2009 – modificat)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu