SONETOTERAPIE 232
- text și interpretarea autorului -
VIAȚA NETRĂITĂ
Sub clopotul ce va vesti sfârşitul
Se încovoaie clipele plăpânde
Zvârlite-n focul serilor flămânde
Ce şi-au înfipt în timpul scurs cuţitul.
Cât mi-am dorit să le atârn osânde
Secundelor ce şi-au uitat cositul,
Ca să aducă daruri când peţitul
Miresei vieţi ne-adună-n zări arzânde.
M-am nevoit să-mi fac un rost anume,
Să nu rămân uitat şi gol prin vremi.
Când ani pribegi se vor topi în spume,
Nu te-ngrozi, nevolnic să nu gemi
Nu-ţi fie teamă când te stingi din lume.
De viaţa netrăită să te temi!
(2005 - sonet nepublicat în volum)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu